Cuvintele niciodata nu pot descrie
Indeajuns ceea ce priveam
Un paradis ce nu piere
Ramane precum un parfum
Te simti mai usor
Plutind ca un nor
Privind tot ce te inconjoara
Padurea se intinde precum Prutul pentru o clipa
Printe dealurile ce par a munti
Aduce aminte de un tablou de toamna
Faneturile adunate pe campuri
Pomi se scutura
De frunzele aramii
Ce cad ca neaua
Linistea lasandu-se odata cu venirea serii
Lumina soarelui usor disparea
Nori buclucasi parca jucandu-se
Cu culorile acestui tablou maret
Parca venit din vise
Aerul racoritor e de nepretuit
E precum izvor de munte
Frumusetea predomina peste tot
Luna apare treptat
In urma Soarelui ce intra in alta lume
Lasand loc ca de fiecare data
Surorii ei mai mici Luna
Cu alaiul ei stelele se intampla
Ca ele a lumina
Una mai frumoasa ca cea cealalta
Mai stralucitoare
Ca o nestemata
Ce nu piere
Mii de stele pe cerul noptii
Numite in fel si chip
Ce stralucesc ca niste giuvaierurii
Ce cu luceafarul incep
Nume de ati trece prin cap
Frumusete pretutindeni
Fara margini
Ce nu se rup
Incet cu incet in roua diminetii
Se aud mii de triluri pretutideni
Frumusetea e vesnica
La marginea padurii e viata !











